Skip to main content

Istoria unui oraș sau cum se scrie istoria

     Multă vreme, destinul localității Popești–Leordeni a depins de capriciile istoriei sau de vrerea celor puternici. A venit un timp când voința propriilor săi locuitori a înfăptuit, cu de la sine putere, calea spre care se va îndrepta această comunitate.
     Localitatea aceasta are o vechime de peste 2000 de ani. Descoperirile arheologice efectuate în anul 1931 de către Dinu V. Rosetti și urmate de altele similare, la care și-au adus contribuția specialiștii Muzeului de Istorie din București, atesta fără tăgadă că primele forme de civilizație umană datează încă din neolitic. Bucurându-se de o poziție geografico-climatică favorabilă, ca loc de tranziție între diverse forme de relief, primii locuitori au găsit aici condiții prielnice traiului. Printre ocupațiile acestor strămoși amintim: agricultura, viticultura, creșterea animalelor, vânatul și pescuitul.
     Însă, prima atestare documentară a localității apare într-un hrisov de la 1530. Acesta, împreună cu alte documente, vin să precizeze date interesante privind istoria fiecăreia dintre cele trei componente ale localității: Leordeni, aparținând multă vreme boierilor Băleni, devine în secolul al XVIII-lea proprietatea marelui logofăt Mihail Manu, căsătorit pe la 1796 cu Smaranda Văcărescu.
     O altă parte a acestei localități, cunoscută sub denumirea de Popești – Români, este atestată de documente încă din veacul al XVI-lea, fiind localitatea de baștină a cronicarului Radu Popescu. De altfel, pe locul unde se află în prezent Școala 29 se găsea reședința acestor boieri din “Popesci”. Smaranda, viță de boieri brezoieni, nora ultimului mare cronicar al Țării Românești, Radu Popescu, lasă moșia sa unei nepoate, căsătorite cu Alexandru Conduratu, fanariot de neam grecesc. În prima jumătate a veacului al XIX-lea, pe moșia boierului Conduratu s-au așezat locuitori de la sud de Dunăre, care aveau să întemeieze o nouă așezare umană, cunoscută sub numele de Popești-Conduratu, sau Popești-Pavlicheni, după numele ritului religios căruia aparțineau strămoșii lor. Acești locuitori au îmbrățișat în decursul vremii religia romano – catolică, devenind o comunitate compactă din punct de vedere lingvistic și religios.
     Prin unirea  satelor Leordeni cu Popești-Români și Conduratu, efectuată la 1873, s-a născut localitatea Popești – Leordeni. Localul actual al Primăriei a fost construit în anul 1903.
     Din veacul al XIX-lea și până în prezent, populația a cunoscut o creștere vertiginoasă, de la câteva sute, inițial, atingând, potrivit ultimului recensământ, efectuat în anul 2002, cifra de peste 15.000 de locuitori.
     Suprafața localității este de 56,45 km2 (conform datelor înregistrate la 30 iunie 2003), ceea ce înseamnă o densitate medie de 267 loc./km2.
     Datorită faptului că se află la mică distanță de Capitală, numai 9 kilometri, comuna Popești – Leordeni a fost  obiectul unor diverse scheme de împărțire administrativă: când comună rurală, când comună suburbană. În ultimele două decenii, locuitorii din Popești – Leordeni se trezeau, peste noapte, după cum voiau mai marii zilei, că aparțin fie  Sectorului Agricol Ilfov, fie  județului Ilfov. Această arondare a localității unui centru administrativ sau altul nu venea în nici un caz în interesul propriilor locuitori. Pentru diverse acte juridice era nevoie să te deplasezi fie la Balotești - Săftica, fie la Buftea,  fie la București. Ca să nu mai spunem că anumite fonduri sau aprobări veneau de la Capitală, sau de la Județ, în funcție de prioritățile altora sau de cheful lor de moment. Un lucru nefiresc și contraproductiv.
     În ultimul deceniu, întreaga evoluție  economică și socială a acestei localități dădea vădite semne de încorsetare, de diminuare a ritmului firesc de dezvoltare. Se resimțea, așadar, necesitatea găsirii unei forme adecvate de administrare, care să vină în interesul locuitorilor, dar să și faciliteze dezvoltarea economică și socio-culturală a acestei așezări.
     În fapt, indicatorii cantitativi și calitativi minimali de definire a orașelor, prevăzuți de către Legea 351/2001, erau îndepliniți cu prisosință, cum ar fi de exemplu: numărul de locuitori (de trei ori mai mare decât cel impus de lege), gradul de ocupare al locuitorilor în activități neagricole este de 85% față de cât cere aceeași lege (75%) s.a.m.d. Dar aceste criterii nu erau suficiente. Era necesar ca autoritățile însele să acționeze hotărât, pentru a găsi soluția cerută de evoluția istorică. Totodată, mai trebuia și voința populației. De aceea, eforturile primarului au fost îndreptate cu precădere spre a pregăti cetățenii din Popești-Leordeni să înțeleagă pasul uriaș pe care îl va avea de făcut această așezare, prin căpătarea statutului de oraș.
     Cadrul juridic existent, și anume: Carta Europeană a Autonomiei Locale, la care România a aderat încă din anul 1997, Legea 351/2001 privind Planul de amenajare a teritoriului național și Legea 215/2001 privind Administrația Publică Locală erau necesare, dar nu rezolvau problema. Încă o data, mai trebuia și voința liber exprimată a locuitorilor, care – în cunoștință de cauza- trebuiau să-și manifeste opțiunea. Iar pentru a-și exprima voința în cunoștință de cauză,  factorii de decizie ai comunei trebuiau să-și ia în serios rolul de informare și de convingere a comunității asupra momentului de cotitură pe care aceasta urma să-l trăiscă Rol pe care și l-au asumat cu toate riscurile, ducându-l însă la îndeplinire cu succes.
     Astfel, la data de 21.09.2003 a avut loc referendumul local, la care au participat 6.919 locuitori, din cei 11.240 cu drept de vot. Rezultatul a acestui scrutin a demonstrat clar dorința locuitorilor în favoarea declarării ca oraș a comunei Popești – Leordeni.
     În următoarele câteva luni (proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința din 24 februarie 2004 și de Senat la 18 martie același an), procesul de legiferare a consfințit ceea ce locuitorii din Popești – Leordeni au exprimat în mod suveran, încă din luna septembrie 2003.     Prin Legea 86/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 316 din 09.04.2004 Parlamentul României a statuat la Art. 1 : “Comuna Popești – Leordeni, Județul Ilfov, se declară oraș.” Astfel, în numai 8 cuvinte se consemna pentru istorie o întreagă evoluție de viitor a acestei localități. Dar câtă trudă se află în spatele acestui moment important din viața unei localități ?
     Celor care au inițiat acest proces de transformare a evoluției unei așezări umane – comuna – la cel de oraș nu le rămâne decât satisfacția lucrului bine făcut, a efortului făcut în slujba comunității, spre binele ei și în interesul tuturor.
     Prin descentralizare, prin eliminarea verigilor birocratice, se descătușează forțe și energii de neimaginat în trecut. În acest fel, spre exemplu, celor 747 de societăți comerciale existente li s-au adăugat încă alte câteva sute. Aceasta înseamnă noi și noi locuri de muncă, înseamnă creșterea resurselor materiale ale locuitorilor dar și ale orașului. Respectiv noi posibilități de finanțare a unor proiecte de dezvoltare edilitară.
     Pornind de la acest element cardinal, toate rezultatele evoluției acestei comunități vor fi comparate cu anul 2004. Pentru a se vedea de unde am plecat și unde am ajuns.
     Fie ca anii ce vor veni să prilejuiască noi proiecte, noi finalizări de programe, un avânt palpabil spre binele tuturor locuitorilor acestui oraș.

 

 

ing. Trache Grigore
Primar Oraș Popești - Leordeni